Vasile Gabriela, una dintre elevele care a luat parte la activitățile noastre, a stat de vorbă cu noi și a împărtășit experiența ei în cadrul concursului de robotică Nextlab și impactul acestora în viața ei. Regăsiți discuția noastră mai jos:
1.Spune-ne, te rog, câte ceva despre tine pentru început. Ne bucurăm să te cunoaștem.
Mă numesc Gabriela Vasile, am 12 ani, sunt în clasa a 6-a și locuiesc în Paciu, județul Vrancea.
2.Descrie-ne, te rog, experiența ta din cadrul concursului de robotică Nextlab? Cum a fost pt tine?
Sigur. Mi-ar plăcea să încep cu felul în care am aflat de Nextlab și despre începuturile mele. Când am intrat în clasa a 5-a la școala unde profesoara mea de informatică, Maricica Apreutesei, lucra cu copiii, îi aduna și se înscriau la concursul Nextlab. Înainte de acest moment, la sfârșitul clasei a 4-a, am auzit de ceea ce face dumneaei și m-am găndit că ar fi frumos să încep și eu să fac roboței pentru că aș dori să mă fac arhitect și m-am gândit că pot inova domeniul arhitecturii cu niște roboți care să facă niște planuri în locul oamenilor sau comenzi simple.
Iar despre concurs, la început mi s-a părut foarte ușor. Lecțiile m-au ajutat mult. Am întâmpinat dificultăți la asamblarea roboțelului, dar împreună cu colegul meu de echipă, la acel moment, am reușit să rezolvăm. Munca noastră a dat roade, bucurandu-ne de locul 23.
3.Ce roboțel a-i programat? Și cât de dificil a fost pentru tine să asamblezi și să programezi roboții ?
Am programat Miro, iar asamblarea a fost foarte ușoară datorită lecțiilor. Programarea a fost și ea ușoară, dar nu la fel de ușoară, a fost puțin mai grea. Mă gândesc că copiii pot să participe la astfel de activități datorită ușurinței cu care se pot face.
4.Ai întâlnit obstacole în acest proces?
Cred că video-peach-urile. Nu mi s-a părut foarte complicat, dar mi s-a părut destul de greu pentru că ne-am gândit că este importantă calitatea audio- video, chiar și textul scris a fost greuț, iar asta pentru că voiam să ne ridicăm foarte sus, la un nivel înalt.
5.Ce ți-a plăcut cel mai mult la acest concurs?
Mi-a plăcut mult construirea robotului pentru că mă uitam la niste placute la început și mă gândeam cum pot eu realiza un robot întreg? Nu-mi venea să cred. La sfarsit, uitandu-ma la roboți, mă gandeam cum am putut eu să fac așa ceva?
6.Ce ai învățat din această experiență?
M-a învățat cum să colaborez cu echipa. Coechipierul meu a fost un coleg de clasă cu care nu prea discutam și noi fiind amândoi ambițioși și amândoi voiam să deținem controlul, la început nu prea ne înțelegeam, dar acest concurs ne-a ajutat să ne înțelegem mai bine.
7.La căte ediții ale concursului de robotică ai participat? Și cum ai descrie prima participare?
Anul trecut am participat pentru prima oară. Când am aflat că am intrat în concurs am fost foarte entuziasmată și în același timp și confuză pentru că deși m-am înscris și am trecut mai departe, mă gandeam cum pot face eu acest lucru? Mi se părea foarte complex. Am fost înainte la o expoziție cu roboți la București, la Romexpo și nu credeam că eu pot face așa ceva.
8.Spuneai mai devreme că te găndești să continui interacțiunea cu domeniul roboticii din postura unui arhitect. Ce te-a ajutat să își dai seama de asta?
Mă gândeam într-o noapte că eu vreau să mă fac arhitect, dar mă pasionează și roboții. Așa mi-am dat seama că le pot face pe ambele deodată. Poate pot programa roboți care să mă ajute la jobu meu de arhitect.
9.A fost o experiență valoroasă pentru tine? O recomanzi prietenilor tai?Da, este o experiență uimitoare.
10.Cum te-ai simțit să câștigi? te-ai așteptat?
Sincer ținteam căt mai sus, voiam măcar pe locul 30-40 să fiu, iar când am auzit la acea întâlnire pe zoom numele meu, al colegului meu, și numele robotului, am crezut că am auzit eu greșit. Am trimis un mesaj profesoarei mele dacă chiar suntem pe locul 23 și după ce am primit confirmarea m-am urcat pe scaun și am început să dau din mâini și să dansez. M-am bucurat foarte mult, fiind și prima mea participare nu mă așteptam.
11.Ce premii ți-ai dori din cele oferite?
Mi-aș dori un Laptop, chiar am nevoie de unul și îmi face cu ochiul.