
Lansarea Ediției 2026 a Concursului de Robotică NEXTLAB.TECH
Suntem încântați să vă anunțăm că au început înscrierile la concursul național gratuit de robotică NEXTLAB.TECH – ediția 2026. Elevii pasionați de tehnologie și inovație sunt invitați să participe și să descopere lumea roboticii.
Regulamentul competiției poate fi consultat aici: https://www.nextlab.tech/concurs/
Participarea este gratuită, iar înscrierea se realizează online la adresa: https://robo.nextlab.tech/
Concursul de robotică NEXTLAB.TECH este inclus pe lista concursurilor naționale școlare organizate la nivel național, cu finanțare din partea Ministerului Educației, în anul școlar 2025–2026, conform Anexei 4 la O.M.E.C. nr. 3153/28.01.2026, la secțiunea concursuri școlare interdisciplinare și transdisciplinare, poziția nr. 10.
După finalizarea selecției de la finalul Fazei I, comisia centrală a competiției va distribui kit-urile oferite de principalul sponsor al competiției, Banca Comercială Română, pe baza rezultatelor participanților calificați și a unor criterii sociale și geografice. Astfel, 300 de elevi vor primi prin curier kit-ul gratuit necesar participării la Faza II a competiției.
În cadrul competiției vor fi acordate, de asemenea, până la 50 de kit-uri gratuite pe criterii de incluziune socială.
CALENDAR
- 16 Martie 2026 – 10 Mai 2026 → Înscrierea participanților pe platforma de concurs: robo.nextlab.tech
- 11 Mai 2026 – 25 Mai 2026 → Susținerea testului online de calificare în faza II (roboevaluare + videopitch)
- 8 Iunie 2026 → Afișarea listelor cu elevii calificați în faza II, partea 1 a concursului
- 15 Iunie 2026 – 3 Iulie 2026 → Perioada de expediere a roboților către elevii din etapa II, care beneficiază de kit gratuit de robotică
- 6 Iulie 2026 – 31 Iulie 2026 → Sesiuni săptămânale de ROBOajutor gratuite pentru participanții de la concurs
- 18 Septembrie 2026 – 04 Octombrie 2026 → Încărcarea videopitch -urilor cu roboții realizați, aferente etapei II partea I
- 19 Octombrie 2026 → Afișarea listelor cu elevii calificați în faza II, partea 2 a concursului
- 31 Octombrie 2026 → Finala, etapa II partea II în format fizic la București, România
Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați urmatoarele link-uri:
Pagina de concurs: https://nextlab.tech/concurs/
Platforma de concurs: https://robo.nextlab.tech/
